Viata si Sanatate

Rime cu tâlc
Rime cu tâlc

Price:   6,00Lei

Adaugă în Coş:         
Details:

Benoni Catană, autorul volumelor Paşi în lumină (1991), Copăcel – versuri pentru copii (1996), Floare călcată în picioare (1998) şi Doamne, dă-mi o poezie (2010), revine cu un titlu nou. Volumul Rime cu tâlc le este destinat celor mai mici dintre cititori şi va face deliciul momentelor în care părinţii sau bunicii îi vor lua în braţe pe copii pentru a le citi ceva frumos şi adecvat vârstei lor.

„Veţi descoperi că versurile din volum nu sunt doar nostime şi moraliste, pedepsitoare şi molipsitoare duhovniceşte, ci sunt şi adevărată poezie, în care gusturile elevate se pot delecta estetic, admirând creaţia lui Dumnezeu, cât şi creaţia creaţiei lui Dumnezeu…”, scrie stihuitorul Florin Lăiu într-unul dintre cele „trei cuvinte înainte” ale cărţii.

Cele 70 de pagini ale volumului se termină repede şi te lasă cu o singură părere de rău: că s-au terminat. Dar nu-i nimic! Poezioarele incluse în volum pot şi – în mod sigur – vor fi recitite iarăşi şi iarăşi până când vor fi cunoscute pe de rost.

Din cuprins: A fost odată, Alt tătic, Ciudate creaturi, Clopoţica, Două mâini, Lecţia de toleranţă, M-am supărat, Nasul ş.a.

Acest produs a fost adaugat in catalog la data de 14 noiembrie 2015.